Joi, 23 Februarie 2012
Home Formatii artistice Semn
Semn PDF 

Atelierul de text şi imagine „Semn”


         Atelierul de text şi imagine „SEMN” a fost înfiinţat în anul 2002, şi a făcut parte din Centrul de presă studenţească, un departament înfiinţat în acelaşi an. Din cadrul Centrului de presă au mai făcut parte atelierul radio „Studenţi pe unde”şi „Ziarul studenţesc”.

 
Semn si Reper

 
 
        Atelierul de text şi imagine „SEMN” a desfăşurat o activitate amplă până în anul 2005, când a fost schimbată conducerea Casei de Cultură a Studenţilor. Noua conducere a venit cu o strategie care nu a mai vizat susţinerea mai multor activităţi care se desfăşurau la CCS. Activitatea Atelierului de text şi imagine „SEMN” a fost reluată în toamna anului 2007. Iniţial în cadrul atelierului de text şi imagine se edita şi tipărea Revista”SEMN”, pe care din raţiuni financiare nu am putut să o mai tipărim. În intervalul 2003-2004 au fost tipărite numerele 1, 2, 3 şi 4 (numerele 3 şi 4 într-un singur corp de revistă). În anul 2008 am conceput şi editat numărul 5 al revistei „SEMN”, care din păcate nu a văzut lumina tiparului, şi se găseşte în format electronic.
Proiectul atelierului de text şi imagine cuprinde pe lângă Revista „Semn” şi extensiile acesteia, respectiv revista alternativă „Parasemn”, care presupune organizarea şi participarea la expoziţiile/dezbaterile din spaţiul CCS şi nu numai, Memosemn care cuprinde arhivele de text şi imagine cu toate evenimentele desfăşurate şi organizate de CCS. Din toamna anului 2007 până în 2008, în cadrul atelierului s-a editat şi Buletinul informativ „Reper” care a fost o publicaţie săptămânală şi care s-a distribuit în fiecare vineri cu ziarul „Făclia”. Reperul pe lângă informaţiile privind programul săptămânal al evenimentelor a fost şi un forum de documentare, dezbatere, arhivare şi promovare a realizărilor şi succeselor obţinute de formaţiile, cluburile şi cercurile CCS în cadrul evenimentelor la care acestea au participat (turnee internaţionale, concursuri naţionale şi internaţionale, festivaluri şi alte evenimente specifice). Pe lângă acestea Reperul a implicat şi un exerciţiu de club / redacţie / atelier de creaţie / cerc de discuţii, şi activând pe lângă experimentarea, cercetarea şi inovarea relaţiei text/imagine în investigaţii jurnalistice, înregistrări foto / video, redactări de texte şi imagini, din mediul studenţesc clujean şi românesc, peisajul social, politic, economic românesc, universul spiritual şi cultural românesc şi internaţional, universul artelor (arte vizuale, muzică, teatru, noile medii artistice / de comunicare /de informare).
Apariţia acestui atelier de text şi imagine este justificată de tradiţia şi prezentul activităţii din Casa de Cultură a Sudenţilor, Cluj-Napoca, această instituţie oferind un cadru general pentru o diversitate de manifestări şi iniţiative ale studenţilor, indiferent de opţiunile formative, sociale sau politice din care se revendică.
Casa de Cultură a Studenţilor prin strategiile şi cadrul actual pe care-l pune la dispoziţie oferă un calificat teritoriu al continuării, dincolo de cadrul procesului didactic, perfecţionării şi dezvoltării studenţilor, ca specialişti, profesionişti, artişti, şi mai ales ca personaje integrate în societate.



Obiectivele:

Obiectivele Atelierului de text şi imagine „SEMN” sunt de promovarea perfecţionării şi calificării studenţilor în aspectele şi dimensiunile conceptuale practice şi tehnice necesare domeniilor publicaţiilor şi publicisticii tipărite şi electronice.
Promovarea talentelor şi calităţilor studenţilor din mediul universitar clujean şi românesc.
Punerea în valoare a diversităţii culturale şi dezvoltarea unor repere de calitate şi excelenţă a viitoarelor publicaţii româneşti.
Promovarea dialogului cultural, spiritual, social, politic în ecuaţii de parteneriat, eleganţă, responsabilitate şi respect a părţilor şi interlocutorilor.
Încurajarea, perfecţionarea şi promovarea spiritului de inovare, cercetare şi experimentare.
Promovarea unei noi mentalităţi adecvate şi sincronizate la cererile, jaloanele şi reperele actualităţii româneşti, europene şi globale.
Integrarea şi implicarea etapelor şi rezultatelor cercetării, experimentării şi inovării în peisajul publicistic internaţional.
 
Atelierul de text şi imagine „SEMN” a reuşit să debuteze, dezvolte, modeleze un atelir de perfecţionare, cercetare, inovare şi experimentare a relaţiei dintre text şi imagine, relaţie privită ca suport, model şi provocare pentru sfera publicaţiilor care-şi propun cote de calitate ca şi concept şi produs, cât şi un aport de calitate destinat inserţiei în universul cultural şi spiritual românesc.
Grupurile ţintă:
Grupurile ţintă sunt studenţii Centrului Universitar Cluj din învăţământul umanistic, tehnic, artistic, economic ...etc.
Studenţii specializaţi în segmente ale pregătirii, perfecţionării şi inserţiei în sfera publicaţiilor şi în universul activ şi activist al spaţiului spiritual şi cultural românesc: studenţii facultăţilor de jurnalism, studenţii facultăţilor de litere, filosofie, psihologie şi ştiinţe sociale şi politice, economie.
Studenţii din învăţământul artistic, respectiv cei din segmentele implicate în conceperea şi design-ul de publicaţii ( Design şi Grafic Design, Grafica şi Grafica aplicată, Fotografie-Video-Procesarea Computerizată a Imaginii) şi studenţii de la celelalte secţii sau facultăţi de artă care cercetează, inovează şi experimentează în teritoriul comunicării vizuale şi al artelor (Pictură, Textile şi Modă, Pedagogia Artei, Muzică, Dans, Teatru).
Absolvenţi, Masteranzi, Doctoranzi, interesaţi de experimentarea, inovarea, modelarea relaţiei imagine / text în sfera publicaţiilor şi în universul / spaţiul spiritual şi cultural (românesc, internaţional).

Repere ţintă:

Mediul studenţesc, organizaţiile, asociaţiile, fundaţiile şi firmele studenţeşti din Cluj-Napoca.
Mişcarea culturală studenţescă instituţionalizată şi / sau independentă clujeană, românească, internaţională.
Teritoriul de întâlnire, parteneriat, colaborare, conjugare dintre studenţii implicaţi în dimensiunile proiectului şi personaje / personalităţi din zona de excelenţă a sferei publicisticii, universului / spaţiului spiritual şi cultural, palierului social politic, economic, domeniilor ştiinţifice şi tehnice.
Scopul proiectului:
Acest atelier prin oficiile de iniţiator şi gazdă ale Casei de Cultură a Studenţiolr, Cluj-Napoca este pus la dispoziţia întregului mediu studenţesc clujean şi românesc şi încurajează, îngăduie, implică colaborarea, parteneriatul, asocierea de personaje şi personalităţi interesante şi interesate de provocările atelierului, din spaţiul spiritual şi cultural românesc. Se doreşte deasemenea iniţierea şi dezvoltarea din şi / înspre mediul studenţesc, de investigaţii, dezbateri şi demersuri, de înţelegerea, modelarea, cunoaşterea, ameliorarea şi cercetarea palierului social şi politic românesc, cu îngăduirea şi asocierea elegantă şi responsabilă a diversităţilor punctelor de vedere.

Persoane de contact:

Mira Marincaş – artdirector, e-mail: miramiramas@yahoo.comAceastă adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
Cecilia Stoica – referent coordonator al proiectului Atelierul de text şi imagine „SEMN”
Tel.: 0731/301205, e-mail: cestoica@yahoo.comAceastă adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
e-mail redacţie: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza